Selecții rețete

Rețete de prăjituri din albușuri

Pentru că de sărbători, sau după anumite evenimente deosebite ne rămân mai multe albușuri nefolosite, am pregătit o selecție cu câteva rețete de prăjituri din albușuri.

Sunt rețete și mai simple și mai complexe, pentru a împăca toate gusturile.

Ne rămân albușuri, în special, de la maioneze, dar și de la cozonaci sau de la fursecuri. Putem folosi albușurile imediat, preparând un alt desert. Însă le putem și congela puse în caserole cu capac, sau în pungi de congelator. Important este să etichetăm caserolele cu data și numărul de albușuri.

Albușurile pot fi păstrate în congelator până la 3 luni. Iar când le vom folosi, le lăsăm pe masa din bucătărie să se decongeleze și să ajungă la temperatura camerei.

Descoperiți mai jos rețetele de prăjituri sau alte deserturi în care puteți folosi albușurile rămase.

Rețete de prăjituri din albușuri

Pentru a ajunge la rețetele respective, dați click pe titlurile de mai jos.

Chec din albușuri cu ciocolată și fistic

Este un minunat chec fin și gustos, cu textură densă. Iar dacă nu aveți fistic, îl puteți înlocui cu nuci, alune sau arahide, tocate mai grosier.

Ciambella cu cireșe și cocos

Se pot pune cireșe congelate sau cireșe din compot bine scurse. Foarte bine se combină cu nuca de cocos din blat.

Ruladă Pavlova cu mascarpone și fructe

Contrastul de arome și culori din acest desert delicios va cuceri instant orice pofticios. Foaia de bezea dulce se completează perfect cu crema de mascarpone și gustul acrișor al fructelor.

Muffins din albusuri cu fructe uscate

Aceste muffins sunt foarte pufoase și delicate și sunt ideale a fi preparate și pentru un platou cu prăjituri festive, pentru că au formă frumoasă.

Prăjitura din albușuri cu mac și nucă de cocos

Combinația de mac cu nucă de cocos în același blat este și gustoasă și spectaculoasă. Iar crema de ciocolată se asortează perfect cu blatul.

Prăjituri din albușuri cu ciocolată

Blaturile din albușuri se combină perfect și cu ciocolată adăugată, fie răzuită, fie topită. Vedeți mai jos câteva exemple.

Negresă din albușuri cu glazură de ciocolată

Negresele sunt printre cele mai îndrăgite prăjituri pe care le putem prepara atât din ouă întregi, cât și doar din albușuri. Negresa este foarte reușită și ca gust și ca textură. Blatul este ușor sfărâmicios și ușor umed de la ciocolată și unt, adăugate în compoziție. Iar glazura de ciocolată i-a desăvârșit gustul și i-a oferit un aspect plăcut.

Blat de tort din albușuri cu ciocolată

Este un blat fin și delicios, cu gust intens de ciocolată. Se prepară foarte simplu și este perfect pentru orice cremă doriți să folosiți.

Prăjitură din albușuri cu cremă caramel

Prăjitura se încadrează perfect în selecția de rețete de prăjituri din albușuri, iar blatul se prepară cu ciocolată și nucă. Pentru cremă caramelul se prepară în casă și se amestecă cu frișcă sau cu mascarpone.

 

Rețete pentru platoul cu fursecuri

Putem prepara din albușurile rămase chiar și fursecuri.

Bezele colorate

Rețeta de bezele, este extrem de simplă și ușor de preparat, doar necesită un pic de atenție și răbdare.

Fursecuri cu ciocolată și bezele

Foarte gustoase și frumoase aceste fursecuri cu ciocolată și bezele, merită un loc pe platoul cu fursecuri festive.

Rulouri de bezea cu alune și ciocolată

Rulourile cuceresc instant atât prin gust cât și prin aspect. Le puteți porționa cât de mari doriți. Se încadrează perfect în selecția de rețete de prăjituri din albușuri, dacă nu folosiți o cremă de gălbenușuri pentru umplerea lor.

Colaj de poze cu rețete de prăjituri din albușuri