Tartă cu caise și fulgi de migdale

Tartă cu caise și fulgi de migdale

30 min

simplu

6 portii

Rețetele de tarte cu fructe sunt cele mai frecvente rețete de deserturi, fiind ușor de preparat și necesitând puține ingrediente, așa cum o să vedeți și în rețeta Tartă cu caise și fulgi de migdale.

Iar această rețetă de tartă cu caise a fost preparată la Friteuza fără ulei Supreme Hot Air Fryer din gama ReTaste, o adevărată minune în bucătărie.

Friteuza digitală, este multifuncțională:  prăjeste, coace, frige, înăbușește, deshidratează, gratinează sau încălzește, toate fără ulei. Sunt combinate într-un singur aparat: friteuză, cuptor, rotisor( vedeți detaliile accesând linkul de mai sus!).

Tarta a ieșit perfectă, într-un timp mai scurt decât la cuptor. Crusta este crocantă, chiar dacă nu este rumenită ca la cuptor, iar caisele aromate, ușor acrișoare și frumos colorate au dat o notă aparte acestei tarte.

Găsiți pe blog un articol cu Rețete de aluat pentru tarte.

De asemeni, găsiți pe blog mai multe Rețete de tarte, delicioase.

Rețeta Tartă cu caise și fulgi de migdale - Ingrediente

  • Pentru aluat de tartă:
  • 250 gr făină
  • 125 g unt
  • un praf de sare
  • 1 gălbenuș
  • 2 linguri apa rece
  • 1 lingură zahăr cu aromă de vanilie
  • Pentru umplutură:
  • 500 gr caise fără sâmburi
  • 100 gr zahăr
  • 1 lingură amidon alimentar
  • fulgi de migdale și zahăr pudră, pentru decor

Rețeta Tartă cu caise și fulgi de migdale - Mod de preparare

Pregătim aluatul fraged pentru tartă.

Într-un vas, cernem făina și presărăm peste ea un praf de sare și zahărul. Adăugăm untul rece, tăiat cubulețe și gălbenușul de ou. Cu vârful degetelor amestecăm ingredientele, picurând, treptat și apă, până obținem o compoziție ușor sfărâmicioasă. Omogenizăm aluatul de tartă, îl împachetăm în folie alimentară și îl dăm la frigider pentru o oră.

Cât timp aluatul de tartă se odihnește la frigider, ne ocupăm de caise. Tăiem caisele în bucăți mai mici și le amestecăm cu zahărul. Le amestecăm pe foc pentru câteva minute, să se pătrundă și să vedem cât sirop se formează. Apoi le lăsăm la temperat și le amestecăm cu amidonul.

Asamblăm și coacem delicioasa tartă cu caise.

Scoatem aluatul de la frigider și îl întindem într-o foaie subțire pe care o așezăm în tava de copt a friteuzei. Ungem tava cu puțin unt și o tapetăm cu făină. Foaia de aluat trebuie să fie mai mare decât dimensiunea tăvii ca să o putem modela frumos deasupra umpluturii. Folosim un inel detașabil la o formă de copt de 20-22 cm și asamblăm tarta în interiorul lui. Punem compoziția de caise la mijlocul aluatului și aducem marginile aluatului peste ea petrecându-le ușor pe alocuri. Introducem tava cu tarta în friteuză, pe raftul nr. 2. Conectăm friteuza la sursa de curent, setăm funcția ”aluat” pentru temperatura și timpul presetate( 175 de grade/30 de minute). Timpul și temperatura se pot modifica, dar fiind în perioada de teste a friteuzei este bine să folosim setările implicite, pentru început. În ultimele 10 minute, scoatem tarta, trecând friteuza pe pauză prin apăsarea butonului STOP/START și îndepărtăm inelul circular, să se rumenească mai bine.

După ce scoatem tarta din friteuză, o lăsăm să se tempereze 5-6 minute și o decorăm cu fulgi de migdale și zahăr pudră.

Dacă aluatul nu este copt după intervalul de timp setat, se mai poate prelungi timpul cu 5-10 minute. De asemeni, dacă observăm că se prepară într-un timp mai scurt decât cel setat, putem opri friteuza mai devreme, apăsând butonul STOP/START.

Este foarte utilă în bucătărie o astfel de friteuză, comparativ cu cuptorul coace mai rapid, nu degajă atâta căldură și consumul de curent este mai redus. O recomand cu mare încredere!

 

Print Friendly, PDF & Email
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, medie: 5,00 din 5)
Încarc...

Comentează folosind contul de Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.