Mâncăruri cu carne

Tocăniță de pui cu legume la grill

Atât de consistentă și gustoasă iese această tocăniță de pui cu legume la grill, încât nu-ți mai dorești altceva la masă, decât un pahar cu vin.

Chiar dacă necesită puțin mai mult timp de preparare, rezultatul final merită așteptarea și efortul. Legumele coapte la grill împreună cu carnea de pui dau un gust senzațional preparatului. Chiar și roșiile pentru sos se coc la grill.

O altă rețetă în care folosim legumele coapte este rețeta de saramură de pui. Însă la saramura de pui nu folosim atâtea legume și folosim din belșug usturoi.

Puteam să ne rezumăm la a savura frigăruile de legume cu pui simple, sau cu sos tzatziki, ca la rețeta de frigărui de pui cu legume. Însă adăugate într-un sos delicios din roșii coapte, cu busuioc și usturoi, a rezultat o tocăniță peste așteptări de gustoasă. Încercați rețeta și n-o să regretați! Dimpotrivă, s-ar putea s-o repetați, cât mai curând. Merge savurată cu pâine prăjită, dar și cu mămăliguță.

Rețetă de tocăniță de pui cu legume la grill

Ceea ce trebuie să faceți pentru tocănița din rețeta de față este să porționați legumele și carnea cam de aceleași mărimi. Este necesar acest aspect pentru a se așeza uniform pe frigărui.  Apoi se stropesc cu ulei de măsline și se coc pe grill până se rumenesc bine.

Roșiile se vor transforma într-un sos delicios împreună cu ceapa coaptă și ea. Câțiva căței de usturoi, unii cruzi, alții copți vor desăvârși gustul sosului. Apoi restul de legume și carnea de pui vor fi răsfățate în acest sos și împreună ne vor răsfăța papilele gustative.

Dacă v-am stârnit poftele, mai găsiți pe blog diverse rețete de tocăniță cu legume și carne.

Și dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele. Însă, rog insistent a se respecta regulamentul grupului! 

De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Foto credit

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețetă de Tocăniță de pui cu legume la grill.

Tocăniță de pui cu legume la grill, într-un bol de servire din ceramică

Gătește Tocăniță de pui cu legume la grill

Timp de preparare

60 min

Nivel

mediu

Porții

6-8

Tocăniță de pui cu legume la grill, într-un bol de servire din ceramică

Ingrediente

  • 500 gr piept de pui
  • 1 ceapă galbenă
  • 1 ceapă roșie
  • 1 dovlecel
  • 2 roșii mari, de grădină
  • 350 gr roșii cherry
  • 1 ardei gras, roșu
  • 1 ardei gras, verde
  • 1 morcov
  • 5-6 căței de usturoi
  • sare și piper
  • busuioc verde
  • 1 lingură de unt topit
  • 1 lingură de ulei
  • fulgi de chilli
  • pătrunjel verde

 

Mod de preparare

Începem prin a spăla legumele și a le lăsa la scurs. Vânăta și dovlecelul se taie în rondele și se presară cu sare, pentru a se deshidrata. Se lasă 15 minute și se șterg bine cu prosoape de hârtie absorbante.

Restul legumelor se curăță și se taie în bucăți aproximativ egale cu rondelele de vânătă și dovlecel. La fel și pieptul de pui.

Se curăță 3-4 căței de usturoi, se pisează cu sare și se amestecă cu unt topit. Se adaugă și puțin piper. Bucățile de legume și carne se trec prin sosul de usturoi, apoi se așază pe țepușe de frigărui. Se pun la preparat pe grillul uns cu puțin ulei.

Se pun și câțiva căței de usturoi, necurățați și se lasă pe grill să se pătrundă bine. Vor da gust bun și aromă tocăniței.

Când toate legumele și carnea sunt rumenite pe grill se pune o tigaie wok cu puțin ulei la încins. Se toacă mărunt bucățile de ceapă și se adaugă în tigaie. Se trec prin blender și prin sită roșiile coapte, iar sucul rezultat se adaugă peste ingredientele din tigaie.

Se lasă sosul să fiarbă până devine mai consistent. Se adaugă în sos și usturoiul copt dar și usturoiul cu unt, rămas de la glazurarea ingredientelor. Se mai adaugă și câteva frunze de busuioc, rupte mărunt, apoi toate ingredientele preparate pe grill.

Se mai fierbe delicioasa tocăniță de pui cu legume la grill pentru 10 minute, așa încât să se întrepătrundă toate aromele legumelor coapte.

Se servește presărată cu pătrunjel verde, pentru un plus de prospețime.

Spor și poftă bună!