Paste / Orez

Paste cu roșii cherry și brânză feta în ulei de măsline

Pentru un prânz simplu și rapid, sau o cină ușoară este mai mult decât perfectă această rețetă de paste cu roșii cherry și brânză feta în ulei de măsline la cuptor.

Brânza feta combinată cu roșiile cherry în ulei de măsline aromatizat cu fulgi de chili și oregano au înnobilat pe deplin gustul pastelor. Pe cât de simple sunt ingredientele pe atât de gustos este acest preparat. Neapărat să încercați rețeta, dacă nu ați făcut-o încă!

Și tot din aceeași categorie de rețete simple cu paste, vă mai recomand și rețeta de paste cu vinete și roșii. De cele mai multe ori, rețetele cu paste, simple, ne scot din impas atunci când timpul nu ne este prieten bun. Pastele sunt mereu la îndemână, atât pentru preparate sărate cât și pentru preparate dulci. Se găsesc în orice magazin alimentar și au diferite forme atractive.

Însă atunci când dispunem de mai mult timp de stat în bucătărie, apelăm la rețeta de paste preparate în casă.

Rețetă de paste cu roșii cherry și brânză feta în ulei de măsline

Pentru rețeta de paste cu roșii și brânză se fierb pastele în modul clasic, în apă cu sare. Roșiile cherry și brânza feta se pregătesc la cuptor în ulei de măsline aromatizat. Apoi se adaugă la pastele fierte și scurse și se presară frunze proaspete de busuioc.

Se servesc atât calde, cât și reci, la una dintre mesele principale ale zilei.

Dacă și voi adorați preparatele cu paste, găsiți pe blog o colecție interesantă de rețete simple, dar și mai complexe.

Și dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele. Însă, rog insistent a se respecta regulamentul grupului! 

De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Foto credit

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețetă de paste cu roșii cherry și brânză feta în ulei de măsline.

Paste cu roșii cherry și brânză feta în ulei de măsline, gata de servit

Gătește Paste cu roșii cherry și brânză feta în ulei de măsline

Timp de preparare

20 min

Porții

4

Paste cu roșii cherry și brânză feta și frunze proaspete de busuioc, gata de servit

Ingrediente

  • 450 gr paste penne
  • 250 gr brânză feta
  • 120 ml ulei de măsline
  • 1/2  linguriță cu fulgi de chilli
  • 1/2 linguriță cu oregano uscat
  • 500 gr roșii cherry cu crenguțe
  • 4-5 căței de usturoi
  • sare și piper, după gust
  • frunze proaspete de busuioc

Mod de preparare

Punem uleiul de măsline într-o tigaie, la foc mediu. Adăugăm 2 căței de usturoi striviți, fulgii de chilli și oregano. Lăsăm uleiul să se aromatizeze 4-5 minute, apoi îl strecurăm printr-o sită deasă. Punem jumătate din uleiul strecurat într-o formă ceramică, termorezistentă. Așezăm în interior brânza feta și roșiile cherry cu crenguță. Presărăm deasupra lor din fulgii de chilli și oregano și le stropim cu restul de ulei.

Dăm vasul cu aceste ingrediente la cuptor, la 200 de grade Celsius pentru 20 de minute. Roșiile cherry se vor încreți ușor, iar bânza feta va deveni ușor moale.

 

Între timp fierbem pastele în apă cu sare, conform instrucțiunilor de pe pachet. Le scurgem și le punem într-un vas. Adăugăm peste ele din uleiul de măsline aromatizat, roșiile cherry coapte și brânza feta ruptă în bucăți mai mici. Mai presărăm sare și piper, rondele de usturoi și frunze proaspete de busuioc.

Este o mâncare tare gustoasă, chiar merită preparată!