Mâncăruri cu carne

Dovlecei umpluți cu legume și carne de pui

Dacă tot au apărut dovleceii de grădină, nu am stat prea mult pe gânduri și i-am testat în această rețetă,  Dovlecei umpluți cu legume și carne de pui.

Foarte gustoși, în această combinație, iar rețeta este una clasică, cu ingrediente la îndemâna oricui.

Sosul de roșii cu interiorul de la dovlecei este grozav de bun și consistent.

Găsiți pe blog și rețeta Dovlecei umpluti cu cereale și tot din categoria rețetelor cu dovlecei, vă recomand rețeta Pătrățele cu dovlecei și morcovi.

[ingredients title=”Ingrediente”]

  • 2 dovlecei de grădină, mai mari
  • Pentru umplutură:
  • 500 gr piept de pui
  • 1 ceapă
  • 2 căței de usturoi
  • 2 morcovi
  • 1 ardei gras, roșu
  • sare și piper
  • cimbru
  • măghiran
  • 1 legătură de pătrunjel verde
  • 2 ouă
  • 200 gr cașcaval afumat
  • 1 lingură de ulei
  • Pentru sos:
  • 250 gr pastă de roșii
  • miezul decupat de la dovlecei
  • 1 cățel de usturoi
  • sare și piper
  • 4-5 frunze de busuioc
  • 150 ml apă
  • 1 legătură de pătrunjel verde

[/ingredients]

[preparare title=”Mod de preparare”]

Pregătim umplutura pentru rețeta Dovlecei umpluți cu legume și carne de pui.

Curățăm și tocăm legumele mărunt, trecem pieptul de pui prin mașina de tocat și tocăm pătrunjelul mărunt.

Punem într-o tigaie adâncă, uleiul la încins. Adăugăm ceapa și usturoiul, iar când acestea se pătrund ușor, adăugăm morcovii și ardeiul. Le amestecăm până morcovii sunt pătrunși și adăugăm carnea de pui. Presărăm condimentele și amestecăm ingredientele bine, să se pătrundă carnea uniform. Când carnea este bine pătrunsă, stingem focul și lăsăm ingredientele pentru umplutură la temperat. Apoi, adăugăm pătrunjelul tocat și ouăle și omogenizăm.

Între timp, pregătim dovleceii și sosul pentru rețeta Dovlecei umpluți cu legume și carne de pui.

Spălăm bine dovleceii, îi tăiem transversal, pe jumătate și le scobim interiorul, lăsându-le marginile de 5-6 mm.

Miezul scobit îl trecem prin blender și îl punem la fiert cu pasta de roșii și apa, pentru sos. Adăiugăm și un cățel de usturoi răzuit și frunze de busuioc tocate mărunt, sare și piper după gust. Fierbem sosul pe foc pentru 2-3 clocote și îl punem într-o tavă de cuptor.

Umplem jumătățile de dovlecei cu compoziția de mai sus și îi așezăm în tava cu sos. Dacă mai rămâne compoziție, o amestecăm cu sosul. Dăm tava la cuptor pentru 20-30 de minute, la 175 de grade, sau până când dovleceii se pătrund. În ultimele 5-6 minute, presărăm deasupra lor cașcaval răzuit.

Servim dovleceii umpluți, calzi, cu sosul în care s-au preparat, presărați cu pătrunjel verde, tocat mărunt.

Spor și poftă bună!

* Nu uitați că vă aștept zilnic și pe pagina de facebook a blogului cu multe rețete, idei noi și multe alte noutăți.

*De asemenea, va puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel,unde veți putea încarca fotografiile voastre cu preparate de pe blog, vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.

[/preparare]