Dulciuri

Prăjitura cu găuri și sos caramel – Poke Cake

Pentru momentele dulci petrecute alături de familie și prieteni, prăjitura cu găuri și sos caramel este ideală de preparat.

Este o prăjitură simplă, dar de mare efect, a cărei rețetă este inspirată din bucătăria americană, cunoscută sub denumirea ”Poke Cake”. Sosul caramel poate fi înlocuit de un alt sos care vă place. De exemplu un sos de fructe, un jeleu este foarte potrivit.

Vedeți aici o variantă mai complexă a prăjiturii Poke Cake cu jeleu de cireșe și cremă de brânză.

Dar și sosul de vanilie este ideal pentru această prăjitură sau sosul de ciocolată.

Vedeți aici și o rețetă de sos de ciocolată. Sosul se prepară rapid și are un gust minunat. Poate fi aromatizat după preferințe, sau poate fi lăsat simplu, pentru că și aroma ciocolatei este minunată.

Cum preparăm rețeta de prăjitura cu găuri și sos caramel – Poke Cake

Prăjitura de față are la bază un blat de pandișpan, care se găurește din loc în loc cu o scobitoare după răcire. Apoi preparăm un sos caramel foarte simplu și îl vom turna deasupra prăjiturii după ce se mai temperează. Sosul va pătrunde prin găurile formate, oferind prăjiturii un aspect spectaculos, dar și un gust delicios.

Peste prăjitură se mai poate adăuga și diferite creme, dacă o doriți mai complexă.

Găsiți pe blog mai multe rețete de creme pentru prăjituri de unde o puteți alege pe cea care vă place.

Iar dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.

Ne mai puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare al rețetei pentru prăjitura cu găuri și sos caramel – Poke Cake.

Porții de prăjitura cu găuri și sos caramel sau Poke Cake în tavă

Gătește Prăjitura cu găuri și sos caramel – Poke Cake

Timp de preparare

35 min

Nivel

mediu

Porții

20

Porție din prăjitura cu găuri și sos caramel pe farfurie, alături de tava cu restul prăjiturii

Ingrediente

  • Pentru blatul prăjiturii:
  • 2 ouă de mărime medie
  • 200 gr de zahăr
  • 125 ml de ulei
  • 100 ml de lapte
  • coaja răzuită de la 1/2 lămâie
  • 200 gr de făină
  • 5 gr de praf de copt
  • 1 praf de sare
  • Pentru sosul caramel:
  • 150 gr de zahăr tos
  • 250 ml de smântână pentru frișcă neîndulcită
  • 50 gr de unt cu peste 80% grăsime
  • 25 ml de apă

Mod de preparare

Mai întâi pornim cuptorul la 180 de grade Celsius.

Punem cele două ouă într-un bol și adăugăm peste ele un praf de sare, zahărul și coaja de lămâie răzuită. Amestecăm bine ingredientele cu ajutorul mixerului până când granulele de zahăr nu se mai simt, iar compoziția are textură spumoasă.

Turnăm uleiul în fir subțire, în timp ce amestecăm intens, apoi turnăm laptele, tot în fir subțire. Cernem făina împreună cu praful de copt și încorporăm încet amestecul în compoziție, folosind o spatulă.

Punem hârtie de copt într-o tavă cu dimensiunile aproximative de 20/30 cm. Întindem compoziția pentru blatul prăjiturii în tavă și o nivelăm uniform la suprafață.

Punem tava în cuptor și coacem blatul pentru prăjitură cu găuri și sos caramel pentru 30-35 de minute, la 180 de grade Celsius. Îl lăsăm să se răcească bine și îl înțepăm cu o scobitoare din loc în loc.

Cât timp se coace blatul de pandișpan, preparăm sosul caramel.

Turnăm apa într-o crăticioară și adăugăm zahărul. Lăsăm zahărul să se topească fără să-l amestecăm. Amestecăm doar după topire, pentru a se omogeniza. Apa de la baza cratiței ajută zahărul să se topească mai rapid și să capete o culoare mai deschisă după caramelizare.

După ce zahărul s-a caramelizat adăugăm untul tăiat în cuburi. Amestecăm intens cu o spatulă, până când și untul este topit, dar și zahărul care se solidifică la contactul cu untul. Apoi adăugăm smântâna pentru frișcă.

Omogenizăm amestecul și fierbem sosul caramel la foc de intensitate mică, până când capătă consistență. Lăsăm sosul caramel să se tempereze timp de 15 minute, apoi îl turnăm deasupra prăjiturii.

Punem prăjitura la rece pentru 1-2 ore, apoi o putem porționa și servi cu poftă.