Garnituri / Legume

Vinete umplute cu legume și gratinate cu mozzarella

Pentru că ne plac în mod deosebit preparatele cu vinete, pentru una dintre mesele principale ale zilei am preparat o rețetă de vinete umplute cu legume și gratinate cu mozzarella.

Sunt foarte gustoase vinetele în această combinație. Dar dacă doriți și puțină carne, puteți prepara rețeta de vinete umplute cu carne și gratinate cu cașcaval. Indiferent de combinație, vinetele umplute pot constitui o masă absolut delicioasă și consistentă.

O altă rețetă cu vinete pe care v-o recomand de pe blog este cea de musaca de vinete cu carne de pui. Rețeta este ușor asemănătoare cu rețeta clasică de musaca. Însă fiind sezonul vinetelor înlocuim cartofii cu acestea.

Iar una dintre rețetele cu vinete pe care o adorăm este rețeta de lasagna cu vinete, roșii și mozzarella. Combinația de vinete trase ușor pe grill, cu felii de roșii și un sos bechamel cu mozzarella este demențială.

Cum se prepară rețeta de vinete umplute cu legume și gratinate cu mozzarella

Pentru rețeta de față avem de pregătit câteva legume la tigaie, împreună cu miezul vinetelor. Cu acestea vom umple vinetele scobite de miez și le vom da la cuptor. Spre final de coacere le gratinăm cu mozzarella. Pe cât de simplu de preparat sunt, pe atât de gustoase.

Dacă și voi adorați preparatele cu vinete, găsiți pe blog o colecție interesantă de rețete de unde o puteți alege pe cea care vă place.

Iar dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele. 

De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de vinete umplute cu legume și gratinate cu mozzarella.

Două porții de vinete umplute cu legume și gratinate cu mozzarella pe un tocător de lemn, una secționată

Gătește Vinete umplute cu legume și gratinate cu mozzarella

Timp de preparare

45 min

Nivel

mediu

Porții

4

Două jumătăți de vnete umplute cu legume și gratinate cu mozzarella

Ingrediente

  • 2 vinete mari
  • sare pentru deshidratat
  • 1 ceapă
  • 2 roșii mari
  • 1 ardei gras, roșu
  • 2 căței de usturoi
  • sare și piper, după gust
  • oregano și busuioc, uscate
  • 2-3 linguri cu ulei de măsline sau de floarea soarelui
  • 200 gr de mozzarella răzuită
  • 1 legătură de pătrunjel verde

 

Mod de preparare

Începem cu spălarea vinetelor și tăierea lor în jumătăți. Păstrăm codițele pentru aspect. Apoi, secționăm cu lama unui cuțit un contur de jur împrejurul vinetelor. Lăsăm aproximativ 2 cm grosime la margine. Cu o lingură, scobim miezul vinetelor urmând conturul format. Miezul vinetelor îl tocăm în cuburi micuțe. Presărăm sare și peste cuburile de vinete, dar și peste interiorul celor patru cupe formate din vinete. Le lăsăm să se deshidrateze, apoi le tamponăm cu prosoape de hârtie. Eliminăm astfel gustul amărui al sucului de vinete.

Pentru umplutură, punem o tigaie cu 2-3 linguri de ulei la încins. Adăugăm în ea ceapa și usturoiul curățate și tocate mărunt. Le călim puțin, apoi adăugăm cuburile de vinete, ardeiul tocat și roșiile tocate.

Adăugăm sare și piper după gust, dar și oregano și busuioc. Lăsăm ingredientele să se prepare doar până când se pătrund ușor. Apoi umplem cupele de vinete cu ele. Le așezăm într-o formă de copt și le dăm la cuptor, la 180 de grade, pentru 15-20 de minute. Apoi presărăm verdeață și mozzarella și le mai lăsăm 5-6 minute.

Lăsăm delicioasele vinete umplute cu legume și gratinate cu mozzarella să se tempereze, apoi le putem porționa și savura cu poftă.