Dulciuri

Churros cu sos de ciocolată

Dacă vă plac eclerele, choux-urile sau profiterolurile, cu siguranță vă vor plăcea și aceste churros cu sos de ciocolată.

Churros este denumirea unor delicioase gogoși spaniole preparate din celebrul aluat opărit. Sunt absolut delicioase și crocante. Se pot servi presărate cu zahăr sau cu diferite sosuri. Sosurile de ciocolată sunt ideale, dar merge și un sos aromat de vanilie.

Tot din categoria rețetelor de gogoși, vă invit să testați de pe blog și rețeta de gogoși braziliene. Chiar dacă avem rețeta noastră tradițională de gogoși, din când în când este bine să mai poposim și în bucătăriile altor popoare pentru inspirație.

Și mai puteți încerca de pe blog și rețeta de gogoși austriece – Krapfen. Sun gogoși preparate din aluat dospit, dar care are în compoziție și unt. Se servesc de obicei umplute cu gem, dar merg și simple, presărate cu zahăr pudră.

Cum preparăm rețeta de churros cu sos de ciocolată

Pentru această rețetă vom pregăti aluatul opărit pe care îl folosim și la ecleruri. Însă pentru a forma gogoșile ne trebuie fie o seringă de decorat prăjituri sau torturi, fie un săculeț cu dui stelat în capăt.

Gogoșile au formă de sticksuri, dar mai groase și mai scurte și se prăjesc în ulei.

Mai vedeți aici și rețeta de gogoși aerate umplute cu cremă caramel, preparate din același aluat opărit.

Găsiți pe blog mai multe rețete preparate cu aluat opărit de unde vă puteți inspira.

Iar dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.

Ne mai puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de churros cu sos de ciocolată.

Churros cu sos de ciocolată albă și neagră

Gătește Churros cu sos de ciocolată

Timp de preparare

40 min

Nivel

mediu

Porții

30

Churros cu sos de ciocolată albă și neagră

Ingrediente

  • Pentru aluat opărit:
  • 250 ml apă
  • 75 g unt(82%)
  • 200 g făină
  • 1/4 linguriță sare
  • 30 gr de zahăr
  • 3 ouă medii
  • ulei pentru prăjit
  • zahăr pudră vanilat, pentru decor
  • Pentru sosurile de ciocolată:
  • 500 ml de smântână pentru frișcă
  • 200 gr de ciocolată amăruie
  • 2oo gr de ciocolată albă

Mod de preparare

Începem cu prepararea aluatului opărit pentru churros cu sos de ciocolată. Punem apa cu untul, zahărul și sarea într-o crăticioară, pe foc. Când untul se topește și compoziția atinge punctul de fierbere, adăugăm toată făina și amestecăm energic până când făina absoarbe tot lichidul. Omogenizăm bine aluatul și îl lăsăm să se răcească.

După răcire încorporăm în aluat cele trei ouă, adăugate pe rând. Omogenizăm bine aluatul și îl dăm din nou la rece pentru 15 minute. Apoi, cu ajutorul unei seringi sau a săculețului cu dui, formăm gogoșile în lungime de 5-6 cm, pe o hârtie de copt.

Punem mai mult ulei la încins într-un tuciuleț( 300-350 ml) și scufundăm câte gogoși încap în el. Le lăsăm să se rumenească până când se ridică singure la suprafața uleiului. Le transferăm cu o spumieră pe prosoape de hârtie pentru a absorbi din surplusul de ulei de pe ele.

Le putem servi și simple, doar decorate cu zahăr pudră.

Pentru a prepara sosurile de ciocolată împărțim smântâna pentru frișcă în două. Pentru sosul de ciocolată neagră vom folosi 300 ml de smântână la 200 gr de ciocolată. Iar pentru cel de ciocolată albă folosim proporții egale de ingrediente. Ciocolata albă este mult mai fluidă diluată, decât cea neagră, de aceea folosim cantități diferite de smântână. Dar nu este chiar importantă textura sosului, puteți pune și alte cantități.

Pentru prepararea sosurilor încălzim smântâna și topim ciocolata în ea.

Servim delicioasele gogoși spaniole churros cu sos de ciocolată, calde sau reci. Merg perfect în ambele variante.